Viaţa este privită ca o piesă de teatru cu actori şi spectatori, ca o sursă nesfârşită de senzantional. Personajele sunt actori în propriile vieţi, în piesa singurătăţii şi a tăcerii, un labirint din care încearcă să se elibereze. Viaţa, în general, şi viaţa de reporter, în special, se reduc la cele patru verbe care strivesc sub greutatea lor o realitate greu de suportat: a privi, a tăcea, a cânta, a pleca. Viaţa este o cădere liberă pe care o poţi atenua doar prin actul creaţiei
