Am meditat mai adânc gândindu-mă la vremurile noastre, dacă nu cumva procesul de admitere a României în Europa se prelungeste, dacă nu cumva viziunea dostoievskiana a mers dincolo de comunism. Dumnezeu ne-a ajutat si am scăpat de povara comunismului, prin jertfele din Decembrie '89, intrând într-o altă era. Iată însă că avem o altă perspectivă: dacă ne-am confruntat cu Răsăritul bolsevic, de data aceasta ne îndreptăm cu fata către Occidentul european - care se autodefineste drept "Europa" însăsi si care ne invită să intrăm în ea, ca si cum noi n-am fi fost niciodată europeni.În privinta aceasta - dacă trebuie să fac o paranteză si vreau să o fac - doresc să afirm că noi am fost întotdeauna europeni si că nu poate fi vorba de o "intrare" a noastră în Europa, ci de regăsirea noastră în Europa, sau mai precis de regăsirea Europei în noi.Ne e greu să fim tratati ca niste primitivi, cu toată sărăcia noastră, uitându-se că dacă suntem astăzi săraci si înapoiati datorită comunismului, este si prin faptul că Occidentul ne-a livrat, aproape gratuit, acestuia. Lucrurile acestea sunt stiute. Cred că Apusul nu are dreptul să ne umilească, asa cum a încercat si încearcă; fără să fac politică, trebuie să subliniez atitudinea tot mai demnă a tării noastre în acest context european.
