👤

O compunere intitulata copilaria un muzeu virtual


Răspuns :

Ideea proiectului nostru s-a născut tocmai din dorinţa de a aşeza în context european manifestarea acestor diferenţe şi totodată de a marca percepţia lor şi atitudinile pe care le generează”, a afirmat Ioana Popescu, coordonatoarea proiectului realizat la Muzeul Ţăranului Român. Ea a amintit că în cadrul expoziţiei există foarte multe obiecte aduse atât de colecţionari, cât şi de angajaţi ai muzeului, multe dintre acestea fiind însoţite şi de “poveşti minunate”. Aceasta a spus că unele jucării au fost donate de colecţionari muzeului pentru a fi păstrate şi expuse. “Fiecare sală este o înlănţuire de mai multe panorame în aşa fel încât într-o sală în care este expus un anume discurs putem detalia anumite colţuri şi instalaţii care altfel, la un tur superficial, nu pot fi văzute”, a mai spus Ioana Popescu. Cele opt săli ale muzeului virtual sunt “Ivirea. Dinspre duhuri spre Duh”, “Lumea mică a celui mic”, “Lucruri mici pentru nevoi mari”, “Descoperirea lumii, acasă şi la şcoală”, “Relaţia cu lumea mare”, “De-a Facerea lumii. Jocuri şi jucării”, “Folosirea lumii” şi “Copilăria. Rămăşiţe şi patrimoniu”. Vicepreşedintele Institutului Cultural Român, Vladimir Simon, a arătat că proiectul, realizat pe parcursul a doi ani cu sprijinul Programului ”Cultura” al Uniunii Europene, a primit din partea ICR o contribuţie financiară de aproximativ 45.000 de euro. “Este genul de program pe care orice instituţie culturală din România trebuie să şi-l asume. Este un program deschis, un program concurenţial în care cel mai bun proiect câştigă. Nu este nimeni abonat la fonduri, nu este nimeni abonat la o anume sumă de bani. Toate ţările participă cu aceleaşi drepturi şi câştigă cel mai bun. De data aceasta a câştigat cel mai bun cu acest proiect şi acest cel mai bun a fost Muzeul Ţăranului Român. Institutul Cultural Român a fost doar parte în acest proiect”, a spus vicepreşedintele