👤

1. Sanatatea si igiena , sunt ceea ce mananc .
2. Sa spunem nu , agresivitatii .
Ajutati-ma va rog cu aceste doua teme !! Va rog multe, dau 99 de puncte!!!!!!


Răspuns :

1. Sănătatea, în concepţia actuală, nu mai e considerată ca o absenţă a bolii, cie tot mai mult înţeleasă ca o „unitate a calităţilor fizice, mintale, spirituale, menţinerea în parametri de normalitate prestabiliţi, permiţând astfel individului integrarea în viaţa socială cotidiană, ocupând în cadrul acesteia un rol cât mai activ conform propriilor capacităţi”. Între complexul social în care trăieşte şi această stare de normalitate a individului sub aspect fizic, mintal şi emoţional se creează o interacţiune dinamică şi o interdependenţă, sănătatea fiind de fapt o calitate a vieţii.
Educaţia sanitară are drept scop conştientizarea abordării sănătăţii nu ca pe un scop în sine ci ca pe un mod de existenţă şi comportare igienică apelând la cele mai noi cuceriri medicale.
Educaţia pentru sănătate este drumul cel mai scurt prin care noţiunile şi concepţiile medicale cu cel mai practic caracter practic, penetrează în rândul populaţiei sub forma unor reguli şi norme. Şcoala are un rol important în integrarea acestor reguli şi norme.
Igiena corporală este o condiţie esenţială de păstrare a sănătăţii, iar corolarul acestor acţiuni este menţinerea curăţeniei pielii.
Pielea este cea prin care venim în contact direct cu lumea exterioară, este cea care menţine matricea noastră în cadrul aceloraşi tipare. Este mai mult decât o „armură” sau „carapace”, dacă ne referim la capacitatea ei de apărare, este mai mult decât un triumf al esteticii naturii, este mai mult decât suma tuturor acestora la un loc.
În funcţie de fiecare anotimp în parte, igiena corporală prezintă unele caracteristici.

2.• Nu raspunde violentei cu violenta. In astfel de situatii, este bine ca cel mic sa raspunda cu indiferenta oricarei incercari de intimidare. Iar daca vorbim despre violenta fizica, atunci problema trebuie ridicata la un nivel superior, trebuiesc imediat anuntati parintii si personalul de la scoala.
• Grupul de prieteni. Daca la scoala isi petrece timpul cu un grup mare de prieteni, este mai dificil pntru copilul tau sa fie agresat. “Victimele” se incadreaza de obicei in tipologia singuraticului.
• Detecteaza chiar tu slabiciunile pe care le are cel mic. Invata-l sa le accepte, sa fi increzator si sa accepte si greselile pe care le face. Nimeni nu este perfect, iar agresivitatea altor copii poate veni tocmai din cauza problemelor emotionale pe care acestia le au.
• Nu fii tu justitiarul. Este contraindicat sa fii tu cel care ia atitudine in fata celuilalt copil. Toate discutiile cu acesta si parintii lui trebuie sa aiba loc in cadrul scolii, in cadrul unei intalniri organizate si in care toate partile sunt in tema cu situatia. Acest lucru le da posibilitatea si celorlalti de a studia problema in avans, de a gasi explicatii si inclusiv solutii.
Sanatatea in conceptia actuala nu mai e considerata ca ca o absenta a bolii ci e tot mai mult inteleasa ca o ,,unitate a calitatilor fizice mintale spirituale mentinerea in parametri de normalitate prestabilitii permitand astfel individiuluii integrarea in viata sociala cotidiana ocupand in cadrul  acesteia un rol cat mai activ conform proprietatilor capacitati. Intre conplexul social in care traiesti si aceasta stare de normalitate a individiului sub aspect fizic mintal si emotional se creeaza o interactiune dinamica si o interdependenta sanatatea fiind de facp o calitate a vieti. 
Educatia sanitara are drept loc constientizarea abordarii sanatati nu ca pe un scop in sine ci ca pe un mod de existenta si comportare igenica apeland la cele mai noi cuceriri medicale. 
Educatia ptr sanatate este drumul cel mai scurt prin care notiunile si  conceptiile medicale cu cel mai practic caracter practic penetreaza in randul populatiei sub forma unor reguli si norme. Scoala are un rol important in integrarea acestor reguli si norme.
Igena corporala este o conditie esentiala de pastrare a sanatati iar corolarul acestor actiuni este mentinerea curateniei pielii.
Piele este prin cea care venim in contact direct cu lumea exterioara este cea care mentine matricea noastra in cadrul acelorasi tipare. Este mai mult decat o armura sau carapace daca ne referim la capacitatea ei de aparare esrte mai mult decat un triumf al estetice naturi este mai mult decat suma tuturor acestora la un loc.
In functie de fiecare anotimp in parte igiena corporala prezinta unele caracteristici.

2. Nu raspunde violenteti cu violenta. In astfel de situati este mai bine ca cel mai mic sa raspunda cu indiferenta oricarei incercari de intimitate. Iar daca vorbim despre violenta fizica atunci problema trebuie ridicata la un nivel superior trebuie imediat anuntati parinti si personalul de la scoala.
Grupul de prieteni. Daca la scoala isi petrece timpul cu un grup mare de prieteni este mai dificil ptr copilul tau sa fie agresat. Victimile se incadreaza de obicei in tipologia singuraticului.
Detecteaza chiar tu slabiciunile pe care le are cel mic. Invata-l sa le accepte sa fie increzator si sa accepte si greselile pe care le face. Nimeni nu este perfect iar agresivitatea altor copi poate veni din cauza problemelor emotionale pe care acestia le au.
Nu fi tu justitiarul. Este contraindicat sa  tu cel care ia atitudine in fata celuilalt copil. Tote discutiile cu aceasta si parinti lui trebuie sa aibe loc in cadrul scoli in cadrul unei intalniri oranizate si in care toate partile sunt sunt in tema cu situatia. Acest lucru le da posibilitatea si celorlalti de a studia problema in avans de a gasi explicati si inclusiv soluti..
Sper ca ti-am fost de ajutor..