Răspuns :
In literatura universala motivul despartirii este, dupa cum se stie, foarte raspindit. Despartirea – ca fapt omenesc –, fie despartire de tara („destararea“ sau exilul), de o fiinta apropiata (mama, iubita, fiica) sau despartirea de viata (in care este angajata, in cel mai inalt grad, propria fiinta), se intilneste ca tema de mare intensitate emotionala, nu numai in literatura, ci si in arta (pictura, muzica). In planul literaturii, cele mai expresive momente, mai realizate artistic, ni le ofera poezia. Cum despartirea ca atare se produce, de regula, pe neasteptate, mai mult ca moment decit ca proces de durata, e firesc ca ea sa-si gaseasca cel mai propice teren de realizare artistica in poezie, mai ales in oda sau elegie; chiar si in proza sau teatru (in care avem de-a face cu actiuni, cu procese de larga respiratie sau cu intrigi nu lipsite de meandre s.a.) momentele de despartire nu constituie, de cele mai multe ori, canavaua principala, axa centrala, ci se regasesc, intruchipate artistic, in fragmente ale romanului, nuvelei etc. sau in monologurile unuia sau altuia dintre eroii piesei.
In poezie momentul despartirii de lume este transfigurat in diferite ipostaze, de regula, cea mai frecventa fiind cea in legatura cu iminenta acestui act, cu constiinta apropierii mortii inevitabile, alteori in legatura cu constiinta datoriei implinite, a recunoasterii valorii operei ori cu sentimentul dragostei fata de semenii ramasi in viata, carora li se incredinteaza o opera, un nume, amindoua demne de urmat. De la liricii latini, de la Horatiu (cu Exegi monumentum) sau Ovidiu (cu Tristele), pina la romanii Eminescu (Mai am un singur dor) sau Arghezi (cu Testament), despartirea a cunoscut transpuneri poetice dintre cele mai diferite, pe deplin motivate in plan biografic, dar si cu accente, cu nuante de mare, unica sensibilitate.
Si in poezia polona gasim aceeasi diversitate de transfigurare a momentului despartirii. Un Jan Kochanowski (1530-1584) s-a inscris in lirica universala prin emotionantele sale Trenii, nu mai putin de nouasprezece, cauzate de moartea iubitei sale fiice, Ursula, la virsta de numai trei ani. Trei secole mai tirziu, in plin romantism, Juliusz Slowacki (1809-1849) se desparte de contemporani in Testamentul meu, nu fara regret, dar constient de valoarea operei sale si indemnindu-i sa-i urmeze exemplul.
In poezie momentul despartirii de lume este transfigurat in diferite ipostaze, de regula, cea mai frecventa fiind cea in legatura cu iminenta acestui act, cu constiinta apropierii mortii inevitabile, alteori in legatura cu constiinta datoriei implinite, a recunoasterii valorii operei ori cu sentimentul dragostei fata de semenii ramasi in viata, carora li se incredinteaza o opera, un nume, amindoua demne de urmat. De la liricii latini, de la Horatiu (cu Exegi monumentum) sau Ovidiu (cu Tristele), pina la romanii Eminescu (Mai am un singur dor) sau Arghezi (cu Testament), despartirea a cunoscut transpuneri poetice dintre cele mai diferite, pe deplin motivate in plan biografic, dar si cu accente, cu nuante de mare, unica sensibilitate.
Si in poezia polona gasim aceeasi diversitate de transfigurare a momentului despartirii. Un Jan Kochanowski (1530-1584) s-a inscris in lirica universala prin emotionantele sale Trenii, nu mai putin de nouasprezece, cauzate de moartea iubitei sale fiice, Ursula, la virsta de numai trei ani. Trei secole mai tirziu, in plin romantism, Juliusz Slowacki (1809-1849) se desparte de contemporani in Testamentul meu, nu fara regret, dar constient de valoarea operei sale si indemnindu-i sa-i urmeze exemplul.
Vă mulțumim pentru vizita pe platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, nu ezitați să ne contactați. Așteptăm cu entuziasm să reveniți și vă invităm să ne adăugați la lista de favorite!