la intoarcerea din caratorie, Sophia a aflat cu stupoare ca medicul facuse o greseala. Cand a aflat vestea cea mare, cu un ochi plangea dar cu celalalt radea. Asta insemna ca ea era sanatoasa, va putea sa aiba o viata lunga si va reusi sa isi indeplineasca toate visele pe care le-a avut inca din copilarie. Dar, totodata, asta inseamna ca undeva in lume, in momentul ala, o alta fata este bolnava, va muri fara sa isi duca la bun sfarsit planurile sau sa isi vada visele indeplinite.
Sophie simtea ca trebuie sa faca ceva, trebuie sa o ajute cumva pe cealalta fata, POate era singura, poate era saraca, si mai mult ca sigur ca in momentul ala sufera. Vestea bolii a schimbat-o, a facut-o mai sensibila la greutatile vietii, dar ea ar vrea ca cealalta fata sa stie ca nu e singura, ca undeva in lumea asta mare mai e cineva care se gandeste la ea, si care o sa o ajute sa treaca cu bine prin toate greutatile vietii.
In ziua aceea, Sophia se hotara sa o caute pe fata cealalta. A fost greu, dar de fiecare data cand s-a lovit de un perete a perseverat, si nu s-a dat batuta. Dupa 3 luni, Sophie a gasit-o pe cealalta fata. Era vecina ei de scare, de aia a iesit acea incurcatura. Fetele aveau cam aceeasi adresa, aceeasi varsta, si printr-o ironie a sortii mamele aveau acelasi nume.
DIn pacate fetita aceea era tare saraca, dar Sophie deja vanduse toate bunurile ei si a ales sa-i dea familiei bolnavei toti banii stransi, pentru a-si putea plati tratamentul.
Fetele au fost de nedespartit de atunci, dar boala a fost mai parsiva, si intr-o seara friguroasa de decembrie, cu 2 zile inainte de Craciun, fata a murit. Sophie i-a cumparat un cadou, o esarfa frumoasa pe care sa si-o puna pe cap, deoarece nu mia avea par din cauza chimioterapiei, dar acum, ca nu mai avea cui sa i-o dea, i-a pus-o pe mormantul acoperit cu zapada si pamant proaspat, sperand ca acolo, in ceruri, va fi din nou frumoasa, asa cum era odata.
