Casa părintească nu se uită. Ea
este cea mai sfîntă amintire din copilărie: amintirea primilor noștri
pași, amintirea mamei, a dragostei și grijii sale nemărginite, amintirea
a tot ceea ce a fost mai bun și mai curat în viața noastră. Pășind
pragul casei, aruncîndu-ne în cele mai dragi brațe din lume, la pieptul
celor care ne-au dat viață, realizăm ce multe goluri în suflet ne aduce
depărtarea de casă și ce senină și plină de împăcare sufletească e clipa
cînd răsuflăm ușurați rostind SÎNT ACASĂ!
