La un moment dat,o batranica m-a prins de incheietura mainii.Toate gandurile in care eram adancit s-au spulberat ca un fum negru la vederea acesteia.Pentru o clipa m-am speriat,dar uitandu-ma mai atent la ea,mi-am dat seama ca nu am niciun motiv sa imi fie frica de dansa.Fata ei blanda,trecuta de prima tinerete,imi zambi duios.Avea o frumusete neobisnuita in privire,imi transmitea multe lucruri pozitive,nicidecum infioratoare.Am salutat-o politicos si am intrebat-o cu ce o pot ajuta.Aceasta se uita parinteste la mine si ma ruga frumos daca pot sa o trec si pe dumneaiei strada,caci cu scaunul de rotile nu se poate deplasa foarte repede de una singura,iar masinile trec atat de iute...
Mi-a fost atat de mila de ea.Am ajutat-o cu placere sa traverseze strada,iar aceasta mi-a multumit,pe obraz prelingandu-i cateva picaturi de lacrimi pure ca roua diminetii.Am intrebat-o daca mai doreste si altceva,iar aceasta mi-a raspuns ca fiica ei trebuie sa apara si o va ajuta ea de acum in colo.Am stat cu dansa pana la venirea fetei dumneaiei,neputand sa o las de una singura im mijlocul atator oameni care treceau pe langa nepasasatori.
Mi-o voi aminti cu drag,de acum in colo,pe tanti Lenuta si povestile dansei din tinerete pe care mi le-a spus in timpul asteptarii.Un om in varsta este intocmai ca o frunza vestejita,dar mereu tanara in interior.
