Era
aşa de cald… aşa de bine în poala bunicii… o adiere încetinică îmi
răcorea fruntea… norii albi, alunecând pe cerul albastru, mă ameţeau…
închideam ochii.Ea spunea, spunea înainte, mulgând repede şi uşurel firul lung din caierul de in.–
Şi se gândi împăratul ce să facă, ce să dreagă ca merii să facă mere.
Unii îl sfătuiau ca să îi ude mereu. Şi i-a udat mereu! Alţii ziceau să
le dea mai mult soare. Şi împăratul a tăiat toţi pomii de jur împrejur!
Şi merii înfloreau în fiecare săptămână, şi se scuturau, şi rod nu
legau. Într-o zi veni la împărat o babă bătrână, bătrână şi zbârcită, ca
mine de zbârcită, şi mică, mică, ca tine de mică…– Ca moşu de mică?– Da, ca moşu…– Atunci nu era mică de tot…–
Aşa mică de tot nu era. Şi zise împăratului: „Măria-ta, până n-oi mulge
un ulcior de lapte de la Zâna Florilor, ce doarme dincolo de Valea
Plângerii, într-o câmpie de muşeţel, şi n-oi uda merii cu laptele ei,
merii n-or să lege rod. Dar să te păzeşti, măria-ta, că îndată ce te-or
simţi florile, încep să se mişte, să se bată, şi multe se apleacă pe
obrajii ei, şi ea se deşteaptă, că doarme mai uşor ca o pasăre.
