1) Din becurile cu incandescenta se scoate aerul si se inlocuieste cu gaze rare, inerte, care nu reactoneaza cu filamentul becului. Gazul rar se introduce pentru ca, daca ar ramane vid in bec, dupa elimnarea aerului, presiunea atmosferica externa ar face becul usor de spart. Gazul rar compenseaza partial aceasta presiune externa. Daca ar ramane aer, acesta contine oxigen care ar inta in reactie cu filamentul ncandescent al becului care s-ar arde imediat. Atunci cand, de exemplu, apar fisuri pe langa cele doua conductoare din fundul becului, si intra aer in bec, filamentul se arde brusc chiar sub forma unei mic explozii, cu zgomot si fum. Flamentul din wolfram, dspare practic.
2) Filamentul becului cu incandescenta este din wolfram datorita proprietatlor deosebite ale acestui metal:
-este metalul cel mai refractar, adica are punctul cel mai inalt de topire dntre toate metalele (3380*C), ceea ce permite aducerea lui la incandescenta fara sa se deterioreze sau sa se deformeze, cand filamentul radiaza lumina.
-are o maleabilitate foarte mare: din 100g de wolfram, prin tragere, se poate obtine un fir de 40km lungime, suficient de rezistent, ceea ce permite fabricarea de filamente cu pret foarte scazut.
-firul astfel obtinut are rezistenta electrica mare si permite ca o bucatica mica de cativa centimetri sa fie suficienta pentru ca multa energie electrica sa se transfirme in caldura pana la aducerea firului la incandescenta necesara producerii de lumina.
