Ciocarlia
In spatele casei mele a venit din nou ciocarlia.Asa face in fiecare vara,ca si cum ar dori sa ramana pe veci in aceste locuri.Eu o cunosc de cand ma stiu,asa ca i-am dat si un nume:o cheama Aglaya,pentru ca mereu e stralucitoare.
Desi nu este prea prietenoasa cu oamenii,pe mine ma lasa sa o privesc de aproape,aratandu-mi frumusetea ei nepamanteasca.Are un cioc galben,niste ochisori neastamparati si un penaj parca desprins dintr-un tablou suprarealist:culorile se intrepatrund pierzandu-si contururile si irizarile luminii,iar griul,verdele stins si cafeniul dulce formeaza o armonie cromatica desavarsita,cum numai natura o poate face.
Aglaya are adeseori cantecul trist,alteori indraznet si vesel,ca si zborul ei fantastic,ce pare ca sparge vazduhul.Cand poposeste pe crengile stejarului,care o adaposteste an de an,isi drege glasul in liniste,pentru cateva minute ,apoi isi reia cantecul,ce imi patrunde adanc in suflet.
Eu nu am un animal preferat,ci o pasare,ea este prietena secreta si tin foarte mult la ea.
