Răspuns :
Cunoaşterea de sine merge mână în mână cu încrederea în forţele proprii. Nu poţi avea încredere în tine dacă nu te cunoşti. Dar ca să ajungi să te cunoşti, trebuie să fii sincer cu tine.Noi, oamenii, avem plăcerea de a minţi şi de a fi minţiţi. De fiecare dată când ieşim din casă, ne punem o mască. De multe ori m-am întrebat oare cum ar fi lumea, dacă fiecare şi-ar arăta adevărata faţă. Şi aşa sunt puţini cei care îţi aruncă un zâmbet, fie el sincer sau fals.Ca să ajungi să te cunoşti, trebuie să ajungi să-ţi vezi şi să-ţi accepţi şi defectele, nu doar calităţile. Fiecare dintre noi avem părţi bune şi rele. Trăim cu ele, fie că vrem, fie că nu. Iar părţile rele nu le putem ascunde sau masca la nesfârşit. Pentru că dacă încercăm să facem asta, la un moment dat, vor exploda.Spunea cineva că ne naştem cu două animale în noi: unul bun şi unul rău. Va creşte şi se va dezvolta animalul care va fi hrănit şi îngrijit mai mult. Însă nu putem să-l hrănim doar pe unul, iar pe celălalt să-l ignorăm, deoarece se va revolta, va rupe lanţul, va evada şi va turba. Trebuie să hrănim constant şi animalul rău din noi, însă mai puţin decât pe cel bun, dar astfel încât să nu se observe. Astfel, cu timpul, el va deveni mai slab şi mai mic, iar cel bun va fi mai puternic şi mai mare.Numai după ce ajungem să ne cunoaştem vom putea reuşi să credem în noi. Să credem că vom reuşi orice ne propunem şi că orice se poate realiza. Iar asta se va întâmpla numai după ce ne alungăm gândurile negative. Pentru că dacă mereu ne gândim că “nu se poate” sau “e prea târziu să…”, cu siguranţă că aşa va fi.Întotdeauna când îţi stabileşti o ţintă, priveşte deja dincolo de ea, ca şi cum ai fi depăşit-o. Apoi, cu încredere în tine, ştiind cât de puternic eşti, vei reuşi să o atingi cu siguranţă.
Importanta cunoasterii de sine este una dintre cele mai importante calitai ale omului.
Vă mulțumim pentru vizita pe platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, nu ezitați să ne contactați. Așteptăm cu entuziasm să reveniți și vă invităm să ne adăugați la lista de favorite!