Faţă
doar de situaţia de la începutul secolului XX, creştinismul a
cunoscut în Africa o dezvoltare neaşteptată. Totuşi
ţările islamice formează o mare pată albă pe harta
geografică a Bisericii din Africa. Pe întreg acest teritoriu nu
numai că numărul creştinilor este în descreştere, dar
şi activitatea misionară este lipsită de cel mai mic progres.
Şi să mai spunem că în unele din aceste regiuni
creştinismul ajunsese în antichitate la o deosebită
înflorire. Motivul pentru care Biserica nu a putut să
pătrundă până în „marea pată
albă” nu constă în lipsa unei voinţe universale
misionare şi nici în faptul că musulmanii nu se lasă convertiţi,
ci mai degrabă în absoluta intoleranţă a
societăţii islamice ca atare. Un musulman care primeşte botezul
sau doar intenţionează acest lucru cade în dispreţ
universal şi de multe ori îşi pune în pericol viaţa.
Însăşi activitatea misionară îşi poate
găsi sfârşitul în botezarea unui musulman. Luat în
ambientul său musulmanul poate să se convertească la fel ca oricare
altă persoană. Dar constrângerea socială cu care este
înconjurat face ca un musulman să treacă foarte rar la
creştinism[103].
