Am ajuns insfarsit la cabana veche a bunicului. Nu mai fusesem aici de ceva timp,dar totul a ramas neschimbat.Am deschis usa scartaietoare de la intrare si o amintire a copilariei m-a cuprins.
M-am asezat la gura sobei cu cana de ciocolata calda in mana si mi-am amintit cum stateam acum mult timp alaturi de bunicul in aceeasi pozitie confortabila ,dupa ce veneam de la plimbare.Ne plimbam in fiecare zi prin padurea deasa din spatele cabanei,care in mintea mea de copil,ascundea o multime de mistere. Privitul impreuna cu bunicul la minunatul peisaj de iarna era linistitor si melancolic.Zapada alba ca spuma lapteului si fulgii mari si pufosi,pe care ii cufundam cu puful unui pui de gaina ma duceau cu gandul la un taram magic. Norii imbracau tot acel mic tinut si il faceau sa para de poveste,mai ales cand soarele stralucea si zapada avea un luciu aparte pe care nu puteai renunta sa il privesti. Brazii imbracati in hainele de zapada conturau peisajul de basm al codrului verde. Ici colo mai zareai cate o caprioara infometata sau un iepure adormt,care o luau la goana cand ne zareau. Cel mai infiorator lucru erau urletele lupilor din miezul noptii,care imi faceau inma sa inghete de frica.
Petrecutul timpului alturi de bunicul,era printre putinele mele lucruri preferate si care ma indemnau sa iubesc iarna,
Sfarsiit,sper ca ti-am fost de ajutor! P.S Nu ii copiata de pe net :D
