La inceput cuvintele se iau din suvitele mamei tinere si se strang
contagios in brate, gratuitatea lor iti taie rasuflarea si te grabesti
sa le asterni de-a valma pe pagina imbatat de mirosul lor crud, apoi un
somn greu iti tulbura ochii jucausi si te scufunzi intre foile albe ca
intr-o spuma de lapte pandind cum dau din coada precum pestii in vis.
Cand umbrele lor iti ajung doar pana la glezne esti cat se poate de
epuizat in urma unei supradoze de adjective. Cand umbrele lor iti ajung
pana la genunchi te arunci ca un caine turbat la beregata predecesorilor
tai si li te substitui arbitrar. Cand umbrele iti ajung pana la brau
scrii asiduu despre femeile pe care le-ai iubit cu patima. Cand gluma se
ingroasa si umbrele te izbesc cu putere in inima stergi tot si o iei
obsedat de la capat. Abia cand umbrele sunt mai inalte decat un stadiu
de om iei un sentiment in mana ca pe o foarfeca si le tunzi pe toate
chilug lasand sa se intrevada intelesul ce le inconjoara asemeni unui
nimb dintr-o icoana.
