Răspuns :
Cartea intitulată alegoric ,,Enciclopedia zmeilor'' este prefaţată de o scurtă introspecţie în lumea fantastică a zmeilor, o lume situată la hotarul dintre bine şi rău. Această carte cuprinde două părţi.
Prima parte, intitulată sugestiv ,,Universul'' ne prezintă 11 specii de zmei, împreună cu habitatul lor, cu anatomia, geografia, istoria, armele pe care le folosesc în luptele lor, ocupaţiile, economia, civilizaţia, limba lor, ştiinţa, artele şi literatura.
Partea a doua, intitulată simplu ,,Poveştile'', ne introduce într-o lume, unde zmeii prind viaţă şi se află în prim-planul acţiunii.
Este o carte frumos ilustrată pentru copii între nouă şi ,,nouăzeci'' de ani, după cum ne spune plin de umor chiar autorul, carte pe care o puteţi găsi la secţia de împrumut pentru copii şi tineret şi pe care vă aşteptăm s-o răsfoiţi cu plăcere.

Vă mulțumim pentru vizita pe platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, nu ezitați să ne contactați. Așteptăm cu entuziasm să reveniți și vă invităm să ne adăugați la lista de favorite!