Identificati substantivele si si spuneti:
Substantiv copulativ  - articulat /neatriculat-intrebare-cuvant determinat-caz - Functie sintactica
Ionel! strigă madam Popescu; Ionel! vin' la mama!
Apoi, cătră mine încet:
— Nu știi ce ștrengar se face... și deștept... Dar vocea de dincolo adaogă:
— Coniță ! uite Ionel! vrea să-mi răstoarne mașina !... Astâmpără-te, că te arzi!
— Ionel! strigă iar madam Popescu; Ionel ! vin' la mama!
— Sări, coniță! varsă spirtul! s-aprinde!
— Ionel! strigă iar mama, și se scoală repede să meargă după el. Dar
pe când vrea să iasă pe ușe, apare micul maior de roșiori cu sabia
scoasă și-i oprește trecerea, luând o poză foarte marțială. Mama ia pe
maiorul în brațe și-l sărută...
— Nu ți-am spus să nu te mai apropii de mașină când face cafea, că daca te-aprinzi, moare mama? Vrei să moară mama?
— Dar — întrerup eu — pentru cine ați poruncit cafea, madam. Popescu?
— Pentru dumneata.
— Da de ce vă mai supărați?
— Da ce supărare!
Madam Popescu mai sărută o dată dulce pe maiorașul, îl scuipă, să
nu-l deoache, și-l lasă jos. El a pus sabia în teacă, salută militărește
și merge într-un colț al salonului unde, pe două mese, pe canapea, pe
foteluri și pe jos, stau grămădite fel de fel de jucării. Dintre toate,
maiorul alege o trâmbiță și o tobă. Atârnă toba de gât, suie pe un
superb cal vânăt rotat, pune trâmbița la gură și, legănându-se călare,
începe să bată toba cu o mână și să sufle-n trâmbiță. Madam Popescu îmi
spune ceva; eu n-aud nimica. Îi răspund totuși că nu cred să mai ție
mult gerul așa de aspru; ea n-aude nimica.
— Ionel! Ionel!! Ionel!!! Du-te dincolo, mamă; spargi urechile dumnealui! Nu e frumos, când sunt musafiri!
Iar eu, profitând de un moment când trâmbița și toba tac, adaog:
— Și pe urmă, d-ta ești roșior, în cavalerie.
— Maior! strigă mândrul militar.
— Tocmai! zic eu. La cavalerie nu e tobă; și maiorul nu cântă cu
trâmbița; cu trâmbița cântă numai gradele inferioare; maiorul comandă și
merge-n fruntea soldaților cu sabia scoasă.
Explicația mea prinde bine. Maiorul descalică, scoate de după gît
toba, pe care o trântește cât colo; asemenea și trâmbița. Apoi începe să
comande:
— Înainte! marș!
Și cu sabia scoasă, începe să atace strașnic tot ce-ntâlnește-n cale.
În momentul acesta, jupâneasa cea răgușită intră cu tava aducând
dulceață și cafele. Cum o vede, maiorul se oprește o clipă, ca și cum ar
vrea să se reculeagă fiind surprins de inamic. Clipa însă de reculegere
trece ca o clipă, și maiorul, dând un răcnet suprem de asalt, se repede
asupra inamicului. Inamicul dă un țipăt de desperare.
— Ține-l, coniță, că mă dă jos cu tava!
Madam Popescu se repede să taie drumul maiorului, care, în furia
atacului, nu mai vede nimic înaintea lui. Jupâneasa este salvată; dar
madam Popescu, deoarece a avut imprudența să iasă din neutralitate și să
intervie în război, primește în obraz, dedesubtul ochiului drept, o
puternică lovitură de spadă.
— Vezi? vezi, dacă faci nebunii? era să-mi scoți ochiul... Ți-ar fi plăcut să mă omori? Sărută-mă, să-mi treacă și să te iert!
Maiorul sare de gâtul mamei și o sărută... Mamei îi trece; iar eu, după ce am luat dulceața, mă pregătesc să sorb din cafea...
— Nu vă supără fumul de tutun? întreb eu pe madam Popescu.
— Vai de mine! la noi se fumează... Bărbatu-meu fumează... și... dumnealui... mi se pare că-i cam place.
Și zicând „dumnealui", mama mi-arată râzând pe domnul maior.
— A! zic eu, și dumnealui?
— Da, da, dumnealui! să-l vezi ce caraghios e cu țigara-n gură, să te prăpădești de râs... ca un om mare...
— A! asta nu e bine, domnule maior, zic eu; tutunul este o otravă...
— Da tu de ce tragi? mă-ntrerupe maiorul lucrând cu lingura în cheseaua de dulceață...
— Ajunge, Ionel! destulă dulceață, mamă! iar te-apucă stomacul...
Maiorul ascultă, după ce mai ia încă vreo trei-patru lingurițe,apoi iese cu cheseaua în vestibul.
— Unde te duci? întreabă mama.
— Viu acu! răspunde Ionel.
După un moment, se-ntoarce cu cheseaua goală; o pune pe o masă, se
apropie de mine, îmi ia de pe mescioară tabacherea cu țigarete regale,
scoate una, o pune în gură și mă salută militărește, ca orice soldat
care cere unui țivil să-i împrumute foc. Eu nu știu ce trebuie să fac.
Mama, râzând, îmi face cu ochiul și mă-ndeamnă să servesc pe domnul
maior. Întind țigareta mea, militarul o aprinde pe a lui și, fumând, ca
orice militar, se plimbă foarte grav de colo până colo.