Mama nu plîngea între noi
îşi lua caldarea şi se ducea la fîntîna.
Aplecata peste vîrtej
în lumina puțina a serii
scotea supusa
din gura izvoarelor
caldarea cu apa
şi lacrima ei.
Era ger
apa îngheța pe corlate
pe şalul mamei
şi vîntul dadea buzna.
Mama îi spunea ceva fîntînii.
Fîntîna îi raspundea.
Doua izvoare erau
presarate cu omat.
Dadeau tot ce aveau
şi cine se întreba
ce-i în sufletul lor?
În viscol şi ger
ori vara sub stele
cînd îi era greu
cînd n-avea cine s-o asculte
mama nu se ducea în vecini
nu umbla pe la neamuri.
Mama mea tînara
îmbodolita ca o batrîna
se ducea la fîntîna.
