Veşnic verde pe culmile munţilor, prin simetria excepţională, el inoculează sensul perfecţiunii şi adeseori în poezia cultă apare ca element al peisajului solemn sau ca reper în lumea trecătoare. In poezia „Bradul” de B. P. Hasdeu, pomul sugerează statornicia, rezistenţa şi frumuseţea, forţa şi vitalitatea poporului: „Când arde soarele de mai,/ Când vântul iernii geme,/ Măreţul brad pe-naltul plai/ Stă verde-n orice vreme” Aceeaşi semnificaţie o identificăm şi în pastelul „Bradul” de V. Alecsandri: În zădar tu, vrăjitoare,/ Aduci viforul pe-aice,/ în zădar îmi pui povară! De zăpadă şi de gheaţă./ Fie iarnă, fie vară,! Eu păstrez a mea verdeaţă”.
