Pe un drum prafuit ce ducea spre moara, doua boabe de grau s-au intalnit si au inceput sa disute, fiecare despre framntarile lor, sau despre nevoia acestora de a fi apreciate!
Primul bob de grau a inceput sa-i spuna celuilalt:
-Auzi, iti mai aduci aminte ce mandri ne-am simtit cand am fost plantati pentru prima data in pamant! eram atat de fericiti!
-Da aveam atatea sperante, si ne doream sa facem atat de multe lucruri!
- Eu unul, doream sa ma transform intr-o planta mare, frumoasa si sprintena din care sa se faca cea mai buna paine! Doream sa dau un rod bogat pentru a-mi multumi stapanii si pentru a fi apreciat!
-Da, si eu imi aduc aminte cu nostalgie de acele vremuri! Cel mai mare vis al meu era sa pot ajuta la prepararea celor mai bune fursecuri si sa bucur copii dar si parintii cu roadele mele!
- Asa este, aveam planuri atat de marete! Ne doream atat de mult sa crestem mari,iar acum, dupa multe luni in care am fost incalziti de razele soarelui, am fost leganati de vantul plapand, am fost udati de minunata ploaie am ajuns acolo unde ne-am dorit!
-Am vrut atat de mult sa fiu apreciat, uneori cei acre mananca cele mai bune prajituri sau cea mai buna paine uita ca noi am avut un rol important in facerea lor!
-Dar acum, cand ne indreptam spre locuri diferite sa ne indplinim misiunea pentru care am fost plantati si sa-i bucuram pe ceilalti!! ( eu zic ca e destul de reusita, si mie chiar imi place cum mi-a iesit!! Sper ca te-am putut ajuta!! ) :)
