A fost odată un tablou care arăta atât de frumos încât orice desen din el devenea realitate.Era un peisaj pământean dar parcă venea dintr-o lume de basm. Și vântul adia și puteam să aud cum vorbesc frunzele. În prim-plan,un bărbat și-o femeie. Pe fundal un râu,un pod peste râu și câteva case vechi. Între cele două personaje tocmai se terminase o conversație intimă. Țigara lui contrasta destul de mult cu realismul ei din privire. Culorile au dominante de toamnă. Induc tristețe. Tristețe după zilele de vară. Cerul oglindit în apa râului deschide lumina tabloului. Cei doi,par atrași unul de celălalt dar nu fac nimic pentru a-și arăta afecțiunea. Se încadrează în sfera realismului sentimental.
A fost odată un tablou. El poate purta ce nume vrei tu....
