Dupa cateva zile lipsite de scinteiere,soarele rasari intr-o dimineata infocat, varsind parca flacari, incalzind totul in cateva clipe.Soarele ne parjolea si ne biciuia fruntile.El ne trimitea arsita.Soarele avea in el ceva copilaresc si vesel.Soarele, o lacrima a Domnului.Cerescul ochi e uneori dogoare.Soarele se seamana-n diamantele stropilor de roua pe iarba mladioasa.Soarele e minunea luminoasa ce-ntinereste casele-n suris.Inspre seara soarele nu mai bate in crestet ca un ciocan de foc.Soarele suradea in asfintit, galben,slab,ca fata unui mosneag vesel.Lumina aceasta saruta pamintul ca o roua binefacatoare,raspinding bucurie.
