Început de primăvară
A sosit primăvara cu alaiul ei de
zâne jucăuşe.
Petice negre se iveau ici-colo pe
dealuri. Ele creşteau şi cucereau tot mai mult pânza al-
bă a iernii. Zâna a
răspândit peste câmpii bănuţi de păpădii, iar deasupra florilor din grădini, pe
azurul cerului, alunecau săgeţile rândunelelor. În natură plutea boarea caldă a
primăverii, cu miros de pământ umed, iar şuvoaie de lumină spărgeau norii şi
potopul de raze se revărsa peste pământ.
Eu, împreună cu bunicul, stăteam pe
prispa casei. M-am aşezat în poala lui şi l-am întrebat:
-Bunicule, cine le spune şirurilor
negre de cocoare cănd să se întoarcă acasă?
-Lor le spune acest lucru un future
fermecat, cu antene ca nişte firişore de aţă, trimis de Zâna Primăverii.
-Fluturele acesta cum reuşeşte să
ajungă la cocori iarna, prin viscol, fără să fie zărit de oameni?
-Noi, oamenii de rând, nu ştim
acest lucru, dar eu unul am auzit de la străbunicul meu că ei se preschimbă în
pământeni, iar aşa trec neobservaţi.
-Bunicule, acum, că am aflat
aceste lucruri despre cocori şi fluturi, vreau să aflu cum a apărut ghiocelul,
simbolul primăverii?
-Să ştii că, la început, el a fost
o simplă picătură de apă. Într-o zi, la începutul primă-
verii, o rază jucăuşă de
soare, prima rază a anotimpului, a mângâiat acea picătură de apă. Ea s-a
transformat într-un fulg de zăpadă prins într-un ac de iarbă. Şi-a desprins din
gluga lui cea verde, capul, un clopoţel de argint aplecat către pământul de
catifea. Aşa a luat naştere ghiocelul.
După ce am aflat aceste lucruri
am aşteptat în fiecare an cu şi mai multă nerăbdare sosirea primăverii.
