Răspuns :
A fost o vacanta foarte reusita, atipica un pic, in sensul ca am facut
ceva chestii diferite de cele pe care le faceam in anii trecuti de
sarbatori, dar per total, mi-a placut. Mi-a fost foarte greu sa ma
intorc la munca, ma obisnuisem deja sa-mi fac program pe toata ziua, sa
nu am dupa-amiezele ocupate, mai ales ca jobul asta actual imi place din
ce in ce mai putin. Cine stie, poate aduce Anul Nou ceva bun la
capitolul asta.
Am inceput in Ajun de Craciun, cand ne-au vizitat nasii, am impartit cadouri, am facut poze langa bradut, ne-am jucat, am mancat clasicele mancaruri pe care ma pricep sa le gatesc de Sarbatori, Maia a fost foarte incantata, i-a placut tare mult bradul, mai ales luminitele din el, dar si globurile, spre care se intindea mereu, iar cand o luam in brate si o apropiam de brad, incerca sa le ia din brad. Ca sa simtim ca e sarbatoare, a refuzat sa adoarma pana pe la 12 noaptea, dar apoi a dormit bine si ne-am trezit de-abia la 9 a doua zi.
Craciunul l-am petrecut la parintii nasilor, a fost multa lume noua, asa ca pentru Maia a fost destul de obositor, mai ales ca nu a vrut sa doarma la pranz decat cam o ora. Nu a vrut nici sa manance mare lucru, dar in rest s-a distrat, s-a jucat cu pisoiul, a dansat, a fost in forma.

Vă mulțumim pentru vizita pe platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, nu ezitați să ne contactați. Așteptăm cu entuziasm să reveniți și vă invităm să ne adăugați la lista de favorite!