A
venit Baba Iarna îmbrăcată cu cojoc gros, cum n-a mai avut de mult
timp. Ea s-a întins peste munţi şi dealuri, peste sate şi văi.
Totul
s-a acoperit cu covoare imaculate de steluţe albe care scînteie în mii
de luminţe. Satele adormite visează sub plapuma călduroasă. Casele par
mai mici, îngropate în marea de ninsoare. Portiţele, gardurile şi
uliţele nu se mai văd. Pomii încărcaţi cu podoabele iernii parcă au
rodit bulgări de scame cât oul de găină. Soarele îşi arată dinţii mari,
rânjind îngheţat.
În
sat parcă e pustiu. Doar fumul ce iese din hornuri urcă leneş spre cer
în spirale cenuşii. Iernii nu-i pasă. Ea trece mânioasă într-o furtună
de pulberi lăsând în urmă darul cel mai mult aşteptat de copii: zăpada
pentru săniuş.
