1. Identificati momentele subiectului.
  A fost odată un împărat, – un împărat mare şi puternic;

împărăţia lui era atât de mare, încât nici nu se ştia unde se începe şi

unde se sfârşeşte.
        Unii ziceau că ar fi fără de margini. Iar alţii spuneau că

ţin minte de a fi auzit din bătrâni că s-ar fi bătut odinioară împăratul

cu vecinii săi, din care unii erau şi mai mari şi mai puternici, iară alţii mai mici şi mai slabi decât dânsul.
        Despre

împăratul acesta a fost mers vorba cât e lumea şi ţara, cum că cu

ochiul cel de-a dreapta tot râde, iară cu cel de-a stânga tot lăcrămează

neîncetat. În zadar se întreba ţara, că oare ce lucru să fie acela, că

ochii împăratului nu se pot împăca unul cu altul. Dacă mergeau voinicii

la împăratul, ca să-l întrebe, el zâmbea a râde şi nu le zicea nimic.

Aşa rămase vrajba dintre ochii împăratului o taină mare despre care nu ştia nimeni nimic, afară de împăratul.

        Crescură feciorii împăratului. Ce feciori! Ce feciori! Trei feciori în ţară ca trei luceferi pe cer!
– Fătul meu, Petre! zise împăratul, acuma mai blând şi râzând cu amândoi

ochii. Eu văd că ţie nu-ţi iese grija din cap; ţi-oi spune dar treaba

cu ochii mei. Vezi, ochiul acesta râde de bucurie, când văd că am aşa

trei feciori ca voi; iar celălalt plânge pentru că mă tem că voi nu veţi

fi în stare să împărăţiţi în pace şi să apăraţi ţara de vecinii cei

vicleni. Dacă-mi veţi aduce însă apă de la fântâna Zânei Zorilor, ca să
mă spăl cu ea pe ochi, îmi vor râde amândoi ochii, căci voi şti că am
feciori voinici, pe care mă pot răzema