Eram deprimat de atatea lucruri,importante zic eu ,care se petreceau in viata mea
meteorica pe Pamant. Stiam ca totul este trecator si ca,vorba bunicii mele,"nu
trebuie sa pun totul la suflet".Durerea mea era doar o picatura din durerea celor
multi ...dar,lasand la o parte filosofia,era durerea mea.
Visul de perspectiva,adica visul concret ,cel care incepe inca din copilarie cu celebra intrebare a adultilor "ce vrei sa te faci cand vei fi mare?" parea sa nu mai aiba nicio insemnatate acum cand sufeream.
Mi-am ridicat totusi privirile spre cerul noptii,cautand acolo niste raspunsuri ...
metaforice.
Sunt nascut sub semnul zeitei Venus,prin urmare mi-am ales de mult timp acea stea ca sa ma reprezinte . In fine,nu-i nimic anormal,cred eu ,sa cauti putina
mangaiere in lumea astrelor ,deoarece, vorba lui Eminescu ,fiecare muritor are
"stele cu noroc".
Privindu-mi "protectoarea" am observat ca "ma ignora"ocupata fiind cu "o sueta"astrala.
Am stat nemiscat si mi-am "ascutit"auzul pentru a surprinde cate ceva
din "conversatia"lor....dar...nimic concret,dor chicoteli ,rasete pe-nfundate...
Doamne,ma gandeam eu,"astea"sunt mai ceva ca oamenii..au pus-o de un mic
chef.
Dintr-o data m-am simtit ( nu auzit) strigat : era EA ,steaua mea ,nasa
aleasa de mine care,din inaltul cerului a binevoit sa-mi raspunda intrebarii
mele mute ,lamurindu-ma :"lumea ta este limitata in timp si in spatiu,iti
irosesti energia pe lucruri inutile si uiti ceea ce este mai important,adica
bucuria de a trai,te vaiti aproape mereu cautand raspunsuri aiurea ,cand
ele se afla de fapt in tine insuti!"
In acel moment nu am simtit,am auzit limpede si clar rasul stelelor.
