- Vreau sa fiu mare ! striga Copilaria din toti plamanii,cu toate ca nimeni nu era
surd imprejurul ei.
- Mai om in miniatura ,raspunse Adolescenta deranjata de tupeul fara margini al
Copilariei , te crezi pe stadion?
- Vezi , replica interpelata ,asta e motivul pentru care vreau sa fiu mare ,pentru care vreau sa cresc si sa devin adult,atunci nu mi-ar mai spune nimeni ce sa fac,nu m-ar mai lua nimeni la trei pazeste , atunci tot ceea ce as spune ar fi credibil , as putea veni acasa la orice ora vreau, nu s-ar mai uita parintii mei mereu la ceas si nu m-ar mai intreba nimeni daca mi-am facut temele,de fapt,cred eu, ca atunci nici nu m-as mai duce la scoala....
- Usurel ,ii taie Adolescenta elanul, parca ai intrat in priza..
- Vezi,vezi, continua Copilaria tot mai suparata, despre asta vorbesc! Oamenii mari ne taie mereu vorba,ne critica ,rad de noi ( ei,cica , ne educa) ,ba,uneori ne mai dau si cate o palma educativa ( sustin tot ei , ca ar fi educativa ) .
- Mda, te inteleg, nu demult am trecut si eu prin situatii de genul asta...cu toate ca acum ma numesc Adolescenta, sa stii ca nu am scapat total de controlul parintilor.
- Chiar asa? intreba Copilaria nedumerita.
- Da , in schimb am mai multe responsabilitati , si nu doar cele legate de scoala
oamenii au tot mai multa asteptari de la mine , acum nimeni nu -mi iarta
greselile ,pe principiul "lasa -s in pace ,ca-i inca copil", cu alte cuvinte , a cam
disparut indulgenta adultilor,mai mult, vad in jurul meu fete incruntate ,griji,
iar despre joaca ... cat mai rar pana aproape deloc.
- Bine, dar ce crezi ca e de facut ? intreba Copilaria candid ,fara zelul de
dinaintea dialogului cu Adolescenta.
- Eu zic ca ar fi bine sa te bucuri din plin de anii tai , de grija parintilor,de joc
si de joaca , de privirea ta luminoasa , de faptul ca nu prea ai raspundere,in
schimb ai multe drepturi, de cadoul pe care viata ni-l face fiecaruia si care
poarta numele generic de COPILARIE.
