Era un vames si un fariseu intr-un templu si se rugau.
Fariseul adresa o rugaciune de multumire spre lauda sa, adica: "multumesc ca nu sunt hot, ajuta-ma ca doar si eu dau bani nu stiu cui etc" iar vamesul nici nu isi ridica capul din podea si se ruga foarte smerit. In final este prezentata o imagine cu care dintre ei a fost iertat. Nu cel ce a dat bani saracilor si a postit si se lauda, ci cel smerit si care chiar se simtea vinovat de modul in care traia. " Acesta s-a coborât la casa sa mai îndreptăţit decât acela. Că tot cel ce se înalţă pe sine va fi smerit, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa. "
