Naratorul și personajele sunt instanțe specifice comunicării narative , care mediază transmiterea mesajului artistic de la autor către cititorii textului epic .
În opera epică , ipostaza demiurgică a scriitorului presupune doar întemeierea unui alt univers ficțional , imaginat fie după modelul realității ( ca mimesis ) , fie dimpotrivă ca replică la realitatea mărginită , dând frâu liber fanteziei creatoare .
Autorul nu provoacă însă divinitatea , nu o contestă și nu se erijează cu suficiență într-un egal , ci trăiește numai cu extatică bucurie , înrudirea lor spirituală .
Delegată să medieze relația scriitorului cu cititorii operei literare , vocea naratorului transmite mesajul autorului , reprezentând , ca și personajele , o ,, ființă de hârtie ,, ( Roland Barthes ) ce trăiește exclusiv în lumea ficțiunii . Ca și umbra sărmanului Dionis , vocea naratorului se desprinde imperceptibil de eul empiric al autorului și se înalță în spațiul parazidiac al literaturii , depășind omnia vana , deșertăciunea mundană , caducitatea .
Cititorul este și el un creator . Sensul textului nu se dezvelește până în miezul de semnificații decât pentru un ochi avizat , un căutător însetat de cunoaștere , flămând după frumusețe , capabil să reverbere și să amplifice semnele textului . așa cum face un ecou într-o fântână cu apă vie . Când își găsește Cartea , cititorul pătrunde pentru totdeauna în patria sa interioară și dă seama de această iubire : o protejează , o cultivă .
Așadar , autorul , naratorul și personajele au o strânsă legătură , potențându-și semnificațiile .
