Ajunsesem acolo unde mi-am dorit de mult,in lumea jucariilor.
Le stiam de cand m-am nascut ,invatasem sa le manevrez cu grija si cu atentie,
deoarece parintii mei aveau tot timpul obiceiul sa-mi atraga atentia ca nu care
cumva sa le stric,pentru ca ...si ele sufera.
Asa ca,de la inceput jucariile aveau,pentru mine cel putin,o magie a lor. Fiind
bun si grijuliu cu ele ,erau si ele amabile cu mine. Intr-un timp le faceam chiar confidente,incredintandu-le secretele mele .
Astfel ,ursuletului Toto i-am destainuit de cateva ori faptul ca ma supara Andrei,un
coleg de gradinita care avea obiceiul sa-mi faca mici sicane. Toto ma-ntelegea ,
ma mangaia si-mi dadea curaj.
Intre timp am crescut atat eu,cat si Andrei ,am devenit scolari ,ne-am mai
maturizat ,cum ar spune parintii nostri ,dar pe Toto nu l-am uitat .
Alaturi de prietenul din plus se aflau la acelasi loc de cinste masinile mele,cele de
curse ,cele ale salvarii , se aflau motociclete ,cuburile din plastic din care
construiam castele asa cum mi se aratau in vis ,se aflau piticii din Alba ca Zapada ( pe Alba ca Zapada mi-o luase fetita unui coleg de-al tatalui meu cand a
venit la noi in vizita) ,se aflau macarale din plastic cu ajutorul carora ridicam
blocuri pana la cer.
Dar cate nu se mai gaseau in camera mea!
Mica copilarie mi-am petrecut-o vesel prin lumea jucariilor ,iar acum aceeasi lume se uita la mine de pe rafturile unde le-am asezat.
