Degetele mi se plimbau nesigure printre paginile poroase ale cartii. Cred ca
voiam sa fac altceva ,dar insistentele mamei de a citi " macar cateva pagini "in
fiecare zi ma obligau la o oarecare docilitate ,si oricum,stiti cum se spune, "pofta
vine mancand ".
Incercam asadar sa urmaresc ispravile bravului cavaler don Quijote ,fata de care,
din cate am inteles eu pana acum ,autorul ,adica Cervantes ,da dovada de multa
intelegere,ba chiar de simpatie.
Omul asta ,vorbesc despre don Quijote ,este un idealist ,un visator incurabil.
Initial l-am vazut drept un personaj oarecum scrantit ,mai apoi insa ,lasandu-ma captivat de intamplarile aflate inauntrul povestilor de viata prin care trece ,am
realizat faptul ca omul este un vizionar ,iar misiunea lui este cea de a salva lumea.
In lupta lui continua cu "morile de vant " - nimeni nu poate salva singur umanitatea- ,toate cuvintele cartii s-au transformat in personaje care
aratau fie simpatie,fie compasiune ,fie ironie sau chiar rautate declarata fata de
bietul om .
Era un haos si un scandal intre cuvintele "marinimia luminatiei-voastre" si cele
care semnalau "ciudatul soi de sminteala " incat am observat cu uimire ca pana
si cartea mea se lagana.
Brusc am realizat faptul ca sunt mai mult decat un cititor al cartii,sunt un
participant activ si subiectiv la aceste intamplari ,sunt partinic ,sunt patimas.
Inchid cele cateva pagini intre copertile cartii ,deoarece experienta ma
obosise.
Voi continua si maine.
