De multe ori folosim cuvîntul omenie, har, bunătate a sufletului fără a ne pune mari probleme în a explica ce înseamnă aceasta, le înţelegem instingtiv parcă din adîncul sufletului. Nu ştim a le defini şi a le da o definire ştiinţifică sau juridică cum ar cere timpurile moderne şi integrarea în modernism, dar imediat după comportament ştim cînd un om are omenie şi altul nu.
Doar un om adevărat, cu suflet viu poate spune că are omenie şi bunătate sufletească. Un om este om cu adevarat si este viu doar atîta timp cît poate spune adevărul, cît deosebeşte binele de rău, nu va trece indiferent faţă de răul din jur şi nu va spune doar fraza de apărare aşa este viaţa sau gen eu nu pot face nimic. Un om este viu atîta timp cît are conştiinţa vie, dacă are valori adevărate, şi nu cade în diferite scheme de minţire şi zombare. Un popor este format din totalitatea de oameni cu aceleaşi valori şi aceeaşi credinta.
