Am avut fericita ocazie sa vorbesc cu propria-mi copilarie.Am intilnit-o pe drum si uimita am intrebat-o:"Unde ai plecat asa de repede din viata mea.Am avut atitea sa iti povestesc,atitea sa facem impreuna.Asa de bine mi-a fost cu tine.Nici grijuri nu aveam.Parintii imi dadeau de toate ,ma ingrijeau,ma ajutau la lectii...iar acum...a sosit timpul cind sunt deja mare.Acum trebuie sa imi fac singur temele,sa imi gatesc singur hainele si sa ma ingrijesc...E greu ,nu e la fel de interesant.Mi-e dor de tine scumpa mea copilarie.Mi-e dor de vremurile-n care,zburdam pe cimpuri,faceam nazbitii,cind nu eram certata pentru fiecare sotie pe care o faceam..."
Ea s-a uitat tacuta la mine si isi sterse lacrimile.Apoi pleca in viata copiilor care abia se nascusera.
