1.Limba,
cea mai aleasă, cea mai complexă şi cea mai profundă creaţie umană, a
fost şi va rămâne un mijloc greu de contestat al identificării unui
popor, al marcării identităţii, deopotrivă individuale şi colective, a
vorbitorilor ei. Prin limbă ne asumăm, ca indivizi şi ca neam, o personalitate, o istorie şi o cultură.
Acest
adevăr are o semnificaţie aparte în cazul limbii române, singura limbă
romanică izolată între idiomuri de cu totul alte origini. Limbă care
i-a învăţat laolaltă pe localnici şi pe cei veniţi, succesiv, în
decursul timpului, de pe alte meleaguri şi stabiliţi definitiv de o
parte şi de alta a arcului carpatic,
în stânga sau în dreapta Prutului, că formează un singur popor. Nu
originea etnică a contat în timpul istoric, ci instrumentul de comunicare, acelaşi pentru toţi, limba română.
Despărţită
de trunchiul comun la începutul veacului al XIX-lea, atunci când româna
literară nu îşi dobândise încă unitatea în varianta sa modernă,
vorbirea românilor din actuala Republică Moldova nu a devenit şi nu
putea deveni o altă limbă, fie ea chiar romanică, diferită de aceea
vorbită în teritoriile româneşti aflate la dreapta Prutului. Şi-a
păstrat intacte nu doar caracteristicile structurale originare, morfologice, sintactice şi fondul principal de cuvinte, ci şi puterea de influenţare a celor care
au deprins-o şi capacitatea de dezvoltare în plan cultural, în ciuda
unui mediu intelectual şi, îndeosebi, a unuia politic prin excelenţă
ostile.
.sper ca team ajutat
