Pe un strat gros de muschi statea intinsa o caprioara.Alaturi,cu botul pus pe spatele ei,statea iedul ei.Mama il mingiia,lingindu-i blanita matasoasa.Era mihnita,caci trebuia sa se descurce singur.Ea voia sa-l lase printre stincile ce se vedeau departe.Stia ca acolo ar fi fost fericit si de lupi si de vinatori.Drumul pina acolo era plin de primejdii si caprioara incepu sa fuga in salturi,pina a vede daca iedul poate sa tina pasul cu ea.
Iedul se tinu dupa mama lui,dar caprioara se opri din fuga atunci cind trebui sa strabata o padure.Merse incet,din loc in loc,pina ajunse in inima padurii.Au mers ei mult,pina cind au ajuns intr-un luminis.Iedul sari,bucuros,inaindt.Chiar atunci,caprioara zari ochii straluciti ai lupului,de sub un brad.Mama striga atunci din tot sufletul si sari in mijlocul poienii,ca sa atraga atentia lupului asupra sa.Lupul,vazind prada mai mare,uita de ied.Din gura lupului,cu o clipa inainte de a muri,caprioara zari iedul cum se ascunde in inima padurii.
Sper ca e buna
