Bunicul este padurar. Intr-o zi ne-a adus un pui mic de caprioara.
- L-am gasit singur in padure. Cu siguranta ca s-a intamplat ceva cu mama lui. E flamand si tremura tot.
- il vom ingriji, am sarit eu cu fratele meu.
Asa si a fost I-am facut culcus de dormit, l-am hranit cu lapte si l-am invatat sa zburde.
Puiul crestea vazand cu ochii.
Mergeam adeseori in padure. Se indeparta de noi, cerceta padurea si deodata apare in spatele nostru.
Ce mult il iubeam! Ii mangaiam blanita cafenie, iar el isi intindea usor gatul subtire, privindu-ne in ochi.
-Ti-e dor de ai tai? il intrebal intelegandu-i tistetea.
Si uite asa, intr-o zi a tasnit din curte, a sarit portita gradinii, in salturi lungi, s-a pierdut in padure.
- Nu fiti tristi, ne-a spus bunicul. Padurea este casa lui.
Sper ca te-am ajutat!
