DACĂ toată sarea conţinută în mări ar fi împrăştiată uniform pe uscat, stratul de sare ar atinge o grosime de peste 150 m, cam cât un bloc cu 44 de etaje! Dar de unde provine toată această sare, mai ales dacă ţinem cont de faptul că în oceane se varsă o mulţime de râuri şi fluvii cu apă dulce? Cercetătorii au găsit câteva dintre sursele sării din mări.Una ar fi chiar solul de sub picioarele noastre. Când apa de ploaie se infiltrează în sol şi în roci, ea dizolvă mici cantităţi de minerale, inclusiv săruri şi compuşi chimici ai lor. Aceste minerale ajung apoi în râuri şi fluvii care le poartă în mări (1). Bineînţeles, concentraţia de sare din apa dulce este foarte scăzută, motiv pentru care nici nu-i simţim gustul.O altă sursă o constituie mineralele care formează săruri, aflate în scoarţa terestră de sub oceane. Apa pătrunde prin fisuri, se supraîncălzeşte, apoi revine la suprafaţă încărcată cu minerale dizolvate. Această „supă“ chimică ţâşneşte în mare prin orificiile hidrotermale, unele fiind adevărate gheizere în adâncul mărilor (2).Un proces invers, dar cu rezultate asemănătoare, are loc când vulcanii de pe fundul oceanelor aruncă în apă mari cantităţi de rocă fierbinte, din care sunt eliberate substanţe chimice (3). Altă sursă de minerale este vântul, care aduce în mare particule luate de pe uscat (4). În urma tuturor acestor procese, apa mării devine o soluţie în care se găsesc aproape toate elementele chimice cunoscute. Însă compusul principal este clorura de sodiu, adică sarea de bucătărie. Aceasta reprezintă 85% din sărurile dizolvate, ceea ce face ca apa de mare să aibă gustul sărat.
