La români, libertatea înseamnă mai mult decât un drept natural garantat de Constituţie, mai mult decât o dogma, libertatea înseamna credinţă, curaj, sacrificiu. La noi, libertatea înseamna neatârnare. Înseamnă lupta pentru credinţa şi neam. Înseamnă jertfă. “Viaţa în libertate ori moarte”, e cel mai glorificator principiu de existenţă a neamului românesc.
Libertatea la români nu se poate defini decât în raport cu pământul ţării, cu dulcele grai românesc şi cu naţiunea – morţii ce au trecut şi viii ce vor să vină. Libertatea înseamna legătura cu cerul de deasupra – cu stelele, ploile şi vântul, cu pământul – cu munţii şi câmpiile; cu trecutul şi viitorul.
Secole la rând, LIBERTATEA a fost cel mai puternic şi mai mobilizator îndemn la luptă, cea mai răsunătoare goarnă.
De la răscoala lui Tudor Vladimirescu şi Revoluţia din 1848, la Revoluţiile anticomuniste contemporane, românii au vrut să fie liberi, şi s-au jertfit pentru acest ideal. Cele mai recente exemple sunt revoluţiile împotriva comunismului, dictaturii şi totalitarismului din cele două state româneşti: evenimentele din decembrie 1889 din Bucureşti şi aprilie 2009 din Chişinău. Cu toate că s-au produs la o diferenţă de 20 de ani, au multe punte comune. În primul rând, setea sălbatică de libertate a tinerilor, dusă până la jertfă şi credinţa într-o Românie adevărată şi într-un viitor mai bun.
