Răspuns :
M-am gândit mult timp la ce aș putea scrie despre prietenie, despre prietenii mei, despre rolul lor în viața mea. Am multe întrebări și puține răspunsuri, difuze chiar. Ce înseamnă prietenia pentru mine?E interesant modul în care oamenii vin și pleacă din viața ta. Cum astăzi ai avut alături un om căruia i-ai fi dat și cămașa de pe tine, iar mâine acesta nu mai există în gândurile tale. E interesant cum prietenii de ieri nu sunt și prietenii de azi, și nu neapărat pentru că s-a întâmplat ceva între voi, ci pentru că… nu s-a întâmplat nimic. Relația voastră a expirat. Și încet-încet, ați început să vă îndepărtați, să pășiți pe căi diferite.Ceea ce vreau să zic este că în viață, ca orice om normal, am avut prieteni ce au dispărut pe parcurs, dar și prieteni ce au rămas alături, fără să țină cont de orice fel de împrejurări. Și le sunt recunoscătoare că mă acceptă. Că îmi sunt alături indiferent de mi-e rău sau mi-e bine. Că datorită lor, (poate) am devenit o persoană mai bună. Cu ajutorul lor am aflat multe lucruri noi, am învățat să reflectez despre originea lucrurilor, am realizat unde-mi sunt limitele. Dar cel mai important, am învățat să nu judec pe ceilalți. Cel puțin, să nu sar la concluzii pripite, să-mi formez păreri greșite și ilogice, am învățat să fiu tolerantă, responsabilă, loială. Aș zice că cei ce m-au format au fost oamenii de alături, și anume cei care m-au privit tot timpul de la egal la egal, cei care mi-au explicat unde greșesc.Oamenii ce mi-au fost alături, cei ce au plecat, dar și cei ce au rămas continuă să mă învețe să fiu un om mai bun. Indiferent de mentalitate, educație, viziune asupra lumii, oamenii tind să învețe lucruri noi prin intermediul analogiei, comparând multe lucruri cu felul în care acestea sunt văzute de prietenii lor. Prietenia în sine este un concept deseori dezbătut, dacă este într-adevăr sau dacă nu există, fiind o iluzie în masă.În concluzie, cred că prietenia e un lucru ce într-adevăr contează, pentru că aceasta include în sine formarea unui individ, schimbarea acestuia, dar și sentimentul de siguranță atunci când alături sunt și alte persoane, care tot timpul sunt dispuse să ajute, să aprecieze, să îndrume, să iubească.
Prietenia este ca o inghetata, adica ieste tot mai dulce pe parcurs.
Prietenia adevarata se cunoaste atunci cand dai de necaz nu cand te bucuri cand esti suparat sa poti conta pe un prieten.
Prietenia adevarata se cunoaste atunci cand dai de necaz nu cand te bucuri cand esti suparat sa poti conta pe un prieten.
Vă mulțumim pentru vizita pe platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, nu ezitați să ne contactați. Așteptăm cu entuziasm să reveniți și vă invităm să ne adăugați la lista de favorite!