Izvorul, ca termen acvatic, asociaza in sfera lui semantic-metaforica coordonata umana si cea cosmica intr-o polisemie dinamica, revelatorie pentru conceptia eminesciana a unitatii universale.Ca semn al unor imagini-simbol, termenul izvor revela, prin prezenta obsesiva, dimensiunea neptuniana a universului poeziei eminesciene; el reprezinta elementul viu, care acumuleaza trasatura mitica: „Amandoi vom merge-n lume / Rataciti si singurei, / Ne-om culca langa izvorul / Ce rasare sub un tei” ; „Codrii negri aiureaza si izvoarele-i albastre / Povestesc ele-n de ele numai dragostele noastre” „Si izvoare spun povesti”, „Un izvor vrajit ascunde”, „Iar izvorul prins de vraja”. Astfel, imaginea poetica nu functioneaza pe sens lexical, ci pe trasaturi semice: semnele poetice a rasari si tei acumuleaza trasaturi mitice, construind o lume mitica, a irealului. De altfel, povestea spusa de izvoare ne invita intr-o lume de basm si e proprie vorbirii firii. Aceasta dezvoltare sta in legatura, pe de o parte, cu relatiile semantice interne, intre static si dinamic, pe de alta, cu relatiile externe, in care intra sau pe care termenii le impun, in structura de ansamblu a unei creatii poetice.Astfel, prin coordonata statica, spatiala a semanticii sale, termenul izvor exprima, in imagini plasticizante inceputul: „Viata mea curge uitand izvorul”, „O toamna care intarzie / Pe-un istovit si trist izvor”.Prin coordonata dinamica, acelasi termen isi desfasoara semnificatia metaforica de la ideea de sursa inepuizabila, in caracterizarea satirica a unor tipuri socio-morale: „Vezi acolo pe uriciunea fara suflet, fara cuget, / Cu privirea-mparosata si la falci umflat si buget, / Negru, cocosat si lacom, un izvor de siretlicuri”, la cea de permanenta, a gandirii, a inspiratiei, in alegoria epocilor literare anterioare: „Sau vad nopti ce-ntind deasupra-mi oceanele de stele, / Zilecu trei sori in frunte, verzi dumbravi cu filomele, / Cu izvoare-ale gandirii si cu rauri de cantari”.Astfel, in sintagma izvor de siretlicuri s-a suspendat trasatura semica de apartenenta la originar.Dezvoltata intr-un spatiu mitologic, prin metafore revelatorii, sugestia permanentei inceputurilor sensibilizeaza in Rugaciunea unui dacmitul vesniciei vietii, peste efemeritatea vietilor individuale: „Caci tu izvor esti de vieti si datator de moarte”, cand izvorul devine simbolul principiului creatiei.
