Răspuns :
Pastelul este specia lirică, în care poetul descrie un tablou din natură,
apelând la imagini vizuale, motorii, auditive, precum şi la figuri de stil si
motive literare care compun armonizarea planului terestru cu cel cosmic. Eul
liric îşi exprimă direct sentimentele faţă de peisajul conturat prin
descriere. Titlul „Cămara de fructe”, format din doua substantive comune este sugestiv
pentru amintirile din copilăria poetului, descriind „cămara de altădată”, evocand
în sufetul acestuia melancolie şi regret. Camara reprezinta simbolul
copilariei, locul unde isi regaseste linistea, pacea. Poezia „Cămara de fructe” de Ion Pillat este
alcătuită din patru catrene (strofe de câte patru versuri) şi exprimă încă de
la început sentimentul de singurătate şi emoţia nostalgică pe care le simte
poetul atunci când se întoarce în trecut, la vârsta fericită a copilăriei:
„Deschid cu teamă uşa cămării de-altădată/ Cu cheia ruginită a raiului oprit”.
“Uşa” reprezintă întoarcerea la copilăriei prin intermediul amintirilor, “cheia ruginită” sugerează trecerea nemiloasa
a timpului, iar cămara este locul unde se poate realiza o întoarcere în timp,
simbolul copilariei, lumea fara de grij. In momentul in care
patrunde in camara amintirile il napadesc iar rafturile şi poliţele par pline cu
“piersici de jar şi albaştri struguri/ Şi pere de-aur roşu cu flăcări de
parfum”. In lumea de basm a copilăriei totul este posibil si poetul vede
„pepeni verzi-smaragde cu miezul de rubin-/ Şi tămâioşii galbeni ca soarele de
vară”, dar şi caise şi gutui ce-i par „trandafirii lampioane şi lămpi de aur
verde”. Emotiile şi trăirile poetului sunt marcate prin epitete
şi comparaţii. Epitetele cromatice -: „vânătul ei fum”, „piersici de jar”,
„albaştri struguri”, „pere de-aur roşu”, „pepeni verzi”, „tămâioşii galbeni” se
impletesc cu comparaţii „tămâioşii glabeni ca soarele de vară”, “prin care cresc pe politi si pe rafturi ca pe ruguri Poetul
îşi exprimă direct sentimentele de teamă, uimire, tristeţe şi regret fata de
pierderea copilariei.
Eul liric este prezent în text prin mărci lexico-gramaticale: pronume I (“mă” , “îmi” , “mie”) și verbe de persoana I: “deschid” , “văd” , “-nchin” , “încui”. Principalul mod de expunere este descrierea. Rima este îmbrăţişată, măsura versurilor este de 13-14 silabe, iar ritmul este iambic.In concluzie poezia Camara de fructe de Ion Pillat este un pastel, deoarece poetul descrie un aspect din natura, exprimandu-si in mod direct sentimentele traite in fata peisajului zugravit .
Eul liric este prezent în text prin mărci lexico-gramaticale: pronume I (“mă” , “îmi” , “mie”) și verbe de persoana I: “deschid” , “văd” , “-nchin” , “încui”. Principalul mod de expunere este descrierea. Rima este îmbrăţişată, măsura versurilor este de 13-14 silabe, iar ritmul este iambic.In concluzie poezia Camara de fructe de Ion Pillat este un pastel, deoarece poetul descrie un aspect din natura, exprimandu-si in mod direct sentimentele traite in fata peisajului zugravit .
Vă mulțumim pentru vizita pe platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, nu ezitați să ne contactați. Așteptăm cu entuziasm să reveniți și vă invităm să ne adăugați la lista de favorite!