E toamna. M-am asezat pe o banca, sub un nuc urias. Imi aduc aminte de zilele caldurose ale verii. Soarele ne asternea pe fata zambetul in fiecare zi, incalzindu-ne cu razele sale, dar acum e "din ce in ce mai putin soare si din ce in ce mai multa amintire a soarelui.", dupa cum spunea scriitorul Octavian Paler.
E "octombrie, gravă lună a toamnei.
Subt albastrul inasprit al cerului ... melancolia umbrelor fără de soare" ("La Medeleni", I. Teodoreanu) te cuprinde, te inlantuieste. Croncanitul ciorilor, suieratul vantului si freamatul frunzelor care cad din copaci creeaza o muzica specifica toamnei. "Atunci când oamenii o ascultă se simt cuprinşi de
nostalgie, de dorinţa de a regăsi ceva ce nu au avut şi nu vor avea
niciodată." (E. W. Howe). Toamna e unica, e speciala prin ceea ce ofera, prin ceea ce creeaza.
