Răspuns :
Persia
a fost cuprinsă între fluviile Tigru şi Indus, Marea Caspică, Golful
Persic şi Oceanul Indian. Pe acest teritoriu s-au încrucişat, încă de
acum patru mii de ani, numeroase drumuri comerciale care legau Orientul
Apropiat, pe de o parte cu India şi China, pe de altă parte cu ţările
din bazinul răsăritean al Mediteranei. În acest spaţiu s-au născut, s-au
dezvoltat, s-au înfruntat regate, imperii şi civilizaţii diverse.
Istoria Persei a fost strâns legată, în antichitate şi în perioada de
început a Evului Mediu, cu istoria Asiriei şi Babilonului, a
Egiptului,Grecei şi Romei, a Bizanţului şi a Islamului. Zonă prin
excelenţă de contracte întere Orient şi Occident. Clima podişului
Iranian era marcată de contraste mari de temperatură. În linii mari,
jumătate de sud era favorabil agriculturii şi pomiculturi în timp ce
partea nordică avea un teren bun doar pentru păşuni. Pe lângă fauna
actuală, în antichitate trăiau aici şi tigri, urşi şi o spece de lei mai
puţin periculoasă decât cea de astăzi. Munţii care înconjoară podişul
din aproape toate părţile.erau bogaţi în minereuri de fier şi porumb, în
diorit şi alabstru, în zăcăminte de stuf şi în pietre preţioase.Primele
aşezări omeneşti sînt atestate arheologic pe podişul iranian, chiar din
mileniul al V-lea î.e.n. Spre sfârşitul mileniului al IV-lea î.e.n.
s-au înregistrat aici mişcări masive de populaţii nomane care cobarînd
din registrele muntoase, îşi îndreptau turmele spre bogatele câmpi
mesopotamiene. Aceste triburi indo-europiane au dat vastei regiuniîn
care începeau să migreze numele de Aryanam, "ţara arienilor" ceea ce
înseamnă "a nobililor" de unde, denumirea ţării de Eran sau Iran,
denumire care a fost schimbată în Persia. Limba iraniană veche,
avestica, face parte din grupul mare de limbi indo-europene. Era
împărţită în două mari dialecte: cel mai vorbit în regiunea Fars şi
dialectul zend, vorbit în Media, libă în care este redactată Avasta.
Limba pahlavi a fost limba întrebuinţată din părţi din epoca dinastiei
Arsacizilor, precum şi în epoca următoare, sassanidă, până la cucerirea
musulmană.
Vă mulțumim pentru vizita pe platforma noastră dedicată Istorie. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, nu ezitați să ne contactați. Așteptăm cu entuziasm să reveniți și vă invităm să ne adăugați la lista de favorite!