Tema întregii poezii o reprezintă despărțirea de copilărie, adică de naivitate ,de credulitate ,de puritatea sufletească și maturizarea bruscă și brutală.
Din fiecare strofă a poeziei vibrează o criză de conștiință.
Ultima strofă arată cel mai bine dramatismul cu care se confruntă eul liric ,
regretul de a descoperi faptul că toate poveștile care ne-au hrănit inocența copilăriei mor - ce-i inimă ?-,iar căprioara este de fapt tocmai puritatea copilăriei
care se volatilizează sub cerințele maturizării - Tu ,iartă-mă fecioară , tu ,căprioara
mea ! -
Poetul plânge ,dar,în același timp se hrănește din căprioara sacrificată , legea firii
este tocmai depășirea unei perioade care ,de fapt ne va marca toată viața ,copilăria.
