Răspuns :
Într-o dimineață m-am trezit brusc dintr-un vis.
Visasem că,printr-o minune ,într-un sertar al biroului meu se afla un pirat care
se uita printr-un ochean la jucăriile mele.
Obosit fiind după un somn atât de agitat ,am sărit dintr-un salt din pat și am deschis dintr-o dată ușița biroului să mă conving dacă a fost într-adevăr vis ,sau realitate.
Noroc că a fost doar un vis. piratul de jucărie nici măcar nu era în sertar.
La pădure
Mi-am dorit să merg într-o mică drumeție la pădure.Mi-am luat așadar rucsacul dintr-un cuier
și împreună cu câțiva prieteni am pornit la drum.
Ajungând la marginea pădurii ,nu știu cum,dar câțiva am sesizat dintr-o dată că nu luasem apă. Era prea târziu să ne întoarcem ,așa că ne-am continuat drumeția.
Prin pădure erau mormane de crengi pe care dintr-un salt le săream ,deoarece nu voiam să călcăm pe ele.
Printr-o minune am observat două veverițe care,ciudat ,dar ne priveau cu interes.
Noi,bucuroși de faptul că nu le speria prezența noastră regretam faptul că nu aveam la noi niște alune sau nuci.
În același timp,printr-un mic tunel săpat la rădăcina unui copac am putut observa un mușuroi de furnici ,care mergeau încolonate.
Într-un târziu ,după alte câteva peripeții ne-am hotărât să ne întoarcem acasă.

Intr-o curte erau oameni care munceau. Intr-un magazin erau preturi mici. Printr-o scorbura sparta a trecut o veverita. Alin a trecut printr-un tub. Dintr-o margine de sat s-au auzit zgomote. Dintr-un copac a iesit o omida. sper ca te am ajutat.
Vă mulțumim pentru vizita pe platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, nu ezitați să ne contactați. Așteptăm cu entuziasm să reveniți și vă invităm să ne adăugați la lista de favorite!