Călătoria reprezintă pentru omul
medieval unul dintre elementele esenţiale ale vieţii, nu atât prin
frecvenţa cu care se produce , cât prin tentaţia pe care o reprezintă. Cu excepţia
negustorului, obligat să se deplaseze prin natura îndeletnicirii sale,
omul medieval (ţăran, orăşean, dar şi nobil) este mai degrabă sedentar.
El cunoaşte cel mai mult împrejurimile locului unde s-a născut. Dar
ispita pe care o stârneşte necunoscutul este
extraordinară.
Călătoriile omului medieval sunt aşadar
pelerinaje de penitenţă la locurile sfinte în speranţa vindecării (prin
atingerea relicvelor sfinte).
