Versurile ”Plouă, plouă, iarba crește/Dorul mândrei mă topește” are la bază o antiteză, ce sugerează sentimentul de dor al eului liric față de persoana iubită. Ploaia în sine și beneficiile aduse naturii sporesc nostalgia eului poetic și potențează stările de iubire și neliniște sufletească în lipsa iubitei.
:-?? Sper că-i ok.
