Iata-ma ,hoinarind troienita de clipe in arsita dogoritoare a verii,pasind pe cararea sprintena ce duce spre vechiul si primitorul refugiu,codrul. pe masura ce ma apropiam de aceasta fiinta atat de draga mie,ma gandeam,cu inima stransa de teama sa nu mi-o fi rapit cineva. Mi-a venit sufletul la loc,cand firele gingase si jucause de iarba au inceput sa-mi mangaie picioarele. Privind in sus,razele soarelui se filtrau prin coroanele imense ale arborilor,acesti maiestosi regi ai copilariei mele. Frunzele frematau usor,dorind fiecare sa-mi sopteasca povestea-i nesfarsita ,neschimbata fiind de a lungul anilor.Micii muzicieni ciripesc cu veselie,anuntand musafiri nepoftiti.La mijloc de codru totul e armonie si mister! Sper sa ti placa.
