Răspuns :
După unii filosofi,lumea a fost creată de Dumnezeu, dar nu din nimic, ci dintr-o materie eternă,el având numai rolul de arhitect sau Demiurg. Această concepţie este numitădualism (spirit-materie). Alţii spun că lumea este rezultatul atomilor carealcătuiesc materia. Ca materie, lumea este veşnică, dar ca formă, esteprodusul evoluţiei (materialismul). Ambele concepţii atacă credinţa înDumnezeu: fie că-I neagă în mod direct existenţa (materialismul), fie că-Lreduce la rolul de arhitect.Biserica creştină a învăţat că lumea este opera lui Dumnezeu şi că afost creată din nimic şi nu dintr-o materie coeternă cu El.„Aceasta înseamnă că Dumnezeu Însuşi a creat substanţa lumii şi dinaceastă substanţă a creat apoi lumea”.1Cuvântul „nimic" nu trebuie înţeles ca un principiu, ca o cauzămaterială, ci ca o noţiune ce explică lipsa oricărei realităţi.„Creaţia din nimic arată că lumea şi omul nu-şi au originea într-o potentă de sine stătătoare şi nici nu sunt din fiinţa lui Dumnezeu. Raţiunile plasticizateale lumii sunt create din nimic, dar au ca model şi ca susţinătoare raţiunileeterne ale Logosului. Dumnezeu produce energia din care se alcătuiesc formelelumii, ca un efect al energiei Lui spirituale, imprimând în ea în mod potenţial formele ce se vor actualiza în timp, sau aşa-zisele raţiuni ale lucrurilor de carevorbesc Sfinţii Părinţi.”2Revelaţia divină ne arată că lumea este opera lui Dumnezeu.„Creaţia nu este expresia unei necesităţi interne sau externe. Dumnezeu.
Vă mulțumim pentru vizita pe platforma noastră dedicată Arte. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, nu ezitați să ne contactați. Așteptăm cu entuziasm să reveniți și vă invităm să ne adăugați la lista de favorite!